Pătrunderea atletismului în țară se datorează, în măsură covârșitoare, școlii. Mulți studenți și elevi, cu părinți înstăriți, au ajuns la studii în vest, în special în Franța, Anglia, și, în mai mică măsură, în SUA. De acolo, au venit cu ideile de concurs, de întrecere, cu noțiunea de antrenament.

Cea mai mare influență a avut-o Anglia, patria atletismului, cea care deține “brevetul de invenție” a acestui sport, primele concursuri organizându-se în anii 1100. Este țara care a stabilit regulile, criteriile, normele, modul de desfășurare, preluate, ulterior, de către francezi, dar și de către americani, care, având în sânge întrecerea, au preluat inițiativa, dezvoltând la maximum conceptul de învingător. Reveniți acasă, elevii, studenții și alții, constată interesul tot mai mare pentru întreceri. Așa apar primele concursuri, fără prea multe reguli, desfășurate în locuri care presupuneau spații libere darnice (Hipodrom, Cișmigiu, Parcul Carol, Kiseleff etc.).

Francezii dau lovitura, publicând un Larousse sportiv, în anul 1905, în condiții grafice care i-ar face și astăzi geloși pe tipografi. Acesta cuprindea tot ce era mai important în domeniul atletismului, dar și în alte ramuri sportive, de la regulamente, organizare competiții, arbitri, sistem de concurs, reguli de pregătire etc, până la “formule” de alimentație specifice efortului fizic.

În acest context, în spațiul carpato-dunăreano-pontic, apar tot mai mulți amatori de a-și măsura forțele, dar și oameni cu viziuni progresiste, cu posibilități de a sprijini și premia acest gen de manifestări, cel mai important fiind Ion  Cămărășescu.

Numai că, interesul crescut pentru evenimentele sportive se izbește de lipsa unui teren dedicat practicării probelor atletice, dar și a unei formațiuni organizatorice. Chestiune sesizată și de presa vremii. În luna iulie 1911, în revista Automobilă, un ziarist celebru, George Costescu,  pune degetul pe rană:

Presiunile sunt mari, și nu rămân fără rezultat. După multe întâlniri, la influența presei și a Principelui Carol, edilii Bucureștilor fac un pas înapoi. Asta din cauza faptului că, inițial, nu erau prea încântați de proiect.

În octombrie 1912, Consiliul Comunal al Capitalei semnează decizia prin care porțiunea de teren din stânga Șoselei Kiseleff, cuprinsă între Rondul 11 și Hipodromul Băneasa, până la clădirea școlii de agricultură, urma să fie cedată celor care vor conduce și vor controla activitatea cluburilor, asociațiilor, societăților sportive, în scopul de a creea un Parc al Sporturilor. Miercuri, 12 noiembrie 1912, în urma convocărilor lansate de către ASR Principele Carol, de Dr. Costinescu, Ion Cămărăsescu, prof. G.Munteanu Murgoci, un grup de personalități sportive și delegați ale unor societăți române de sport se adună într-o discuție epocală.

La această consfătuire, care a avut loc în saloanele Automobil Clubului Român, delegații au luat cunoștiință de dobândirea terenului din Parcul Național, le-a fost prezentată schița planului, executată de  domnul Pinard, horticultorul șef al Capitalei, și au pus bazele creării unei Federațiuni a tuturor Societăților de Sport din țară. Ședința a fost prezidată de ASR Principele Carol. Dr. Costinescu sesizează adunarea că dezvoltarea noastră sportivă suferă din cauza lipsei unei propagande active și a unor legături mai strânse între adepții sporturilor, în timp ce Prof. G. Murgoci arată că în Anglia și Franța s-au pus în practică astfel de demersuri.

Principele Carol propune  denumirea de cercetași și, în același timp, sugerează ca viitoarea federațiune să organizeze asemenea asociațiuni, dându-le un caracter național. Ing. Giullini, din partea Primăriei București, expune planul viitorului parc comunal de la șosea, delimitează partea rezervată sportului, încredințând organizarea și utilizarea ei viitoarei asociațiuni.

George Costescu, cel care a făcut sumarul ședinței respective, consemnează: