Echipa masculină de seniori a României câștigă Cupa Europei de aruncări!

Dacă în prima zi a concursului Alin Firfirică se clasa pe prima poziție la disc și Dragoș Nicorici a fost al 12-lea la aruncarea ciocanului, astăzi, Alexandru Novac s-a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere la suliță. În fine, Rareș Toader (CS Dinamo, antrenor Nicoleta Grasu) a terminat întrecerea de la aruncarea greutății pe a patra poziție, cu 20,43 m, din a patra încercare. Astfel, după cele patru probe, tricolorii și-au adjudecat medalia de aur în clasamentul team-urilor, cu 4416 puncte, surclasând Germania (4272 pct) și Spania (4271 pct).
 
Bianca Ghelber și Alexandru Novac, două medalii de argint la Cupa Europei de aruncări
Bianca Ghelber (SCM Bacău/CSA Steaua, antrenori Mihaela Melinte, Ana Mirela Țermure) s-a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere la aruncarea ciocanului, în ultima zi a Cupei Europei. Din prima încercare, ea a reușit 71,66 m, fiind devansată de către daneza Katrine Koch Jacobsen (71,95 m SB), dar înaintea italiencei Sara Fautini (70,58 m SB).
Tot o medalie de argint a cucerit și Alexandru Novac (CSM București, antrenor Mihaela Melinte), la aruncarea suliței. Cea mai bună performanță (80,73 m) a fost realizată tot din prima încercare. Aurul a fost câștigat de către ucrainianul Artur Felfner (81,89 m SB), pentru ca pe locul trei să se claseze grecul Ioannis Kyriazis (80,52 m SB).
 
Sulițasul Vlad Turcu, bronz la tineret
Ultima prezență românescă la Cupa Europei de aruncări de iarnă, competiție găzduită timp de două zile de Leiria (Portugalia), a fost cea a sulițașului Vlad Turcu (CSM București, antrenor Florin Turcu), la categoria tineret (U23). Aruncătorul nostru și-a adjudecat medalia de bronz, cu o a patra încercare care a măsurat 74,51 m, record personal. Pe primele două locuri s-au clasat italianul Giovanni Frattini (76,21 m PB) și Muhammet Zengin (76,15 m PB).
 
 
CE Aruncari 2024 CE Aruncari 2024 2 CE Aruncari 2024 3 CE Aruncari 2024 5

Știri