Stiri Recente

Etichetă: Daniela Costian

Interviu cu Daniela Costian din cea mai fierbinte zonă a României: „Lucrul care mi-a lipsit de Paște a fost că nu am putut merge la biserică să iau lumină…”

Daniela Costian se află în această perioadă acasă, la Ipotești, în izolare. Extrem de aproape de cel mai mare focar de infecție cu coronavirus din România, cel din Suceava, antrenoarea lui Alin Firfirică a sărbătorit Paștele într-un mod mai puțin normal. Daniela ține legătura zilnic cu sportivul său, prin telefon și spune că Alin are

Antrenoarea Daniela Costian, după finala mondială de la Doha: “Locul 4 este un rezultat excelent pentru Alin!”

După sportivi, oamenii care au cele mai mari emoții la o competiție precum Campionatul Mondial de atletism pentru seniori sunt antrenorii. Așa a fost și în cazul tehnicienei Daniela Costian, cea care se ocupă cu multă măiestrie și pricepere de pregătirea lui Alin Firfirică. În această seara, sportivul român în vârstă de 23 de ani

Daniela Costian, după calificările de ieri de la disc: “Alin a dovedit că este un sportiv foarte bun!”

La ediția din acest an a Campionatelor Mondial de atletism pentru seniori de la Doha, primul sportiv român calificat într-o finală a fost Alin Firfirică. Sâmbătă, 28 septembrie 2019, sportivul pregătit de antrenoarea Daniela Costian a terminat grupa A din calificări pe poziția a doua, cu o aruncare de 65,05 metri. Iar în clasamentul general,