Stiri Recente

Etichetă: Botoșani 2021

Campionatul Național de cros pentru juniori 2 și 3 și copii 1 și 2 și-a desemnat sâmbătă câștigătorii

Municipiul Botoșani a găzduit sâmbătă, 10 aprilie, întrecerile finalei Campionatului Național de cros pentru juniori 2 și 3 și copii 1 și 2, ediția 2021. Competiția a fost organizată de către Federația Românâ de Atletism, cu sprijinul Asociației Județene de Atletism Botoșani. În Pădurea Rediu s-a concurat la feminin și masculin, individual și echipe, iar

Campionatul Naţional de Cros pentru juniori 2 și 3 și copii 1 și 2 are loc sâmbătă în municipiul Botoșani

Municipiul Botoșani găzduiește sâmbătă, 10 aprilie 2021, finala Campionatului Naţional de Cros pentru juniori 2 și 3 și copii 1 și 2. Competiția va avea loc la feminine și masculin, individual și pe echipe, și este organizată de către Federația Română de Atletism, cu sprijinul D.J.S.T Botoșani și al Asociaţiei Judeţene de Atletism Botoșani. Ședința