Stiri Recente

Sportivi prezenți la Internaționalele României, ediția 65. Bianca Ghelber caută succesul și pe Cluj Arena

Cea mai prestigioasă competiție internațională de atletism pe pistă organizată în România – Campionatele Internaționale ale Romaniei “Iolanda Balaș Soter” – ajunge în acest an la ediția cu numărul 65. Întrecerea va avea loc în perioada 22-23 august 2020, la Cluj Napoca, pe Cluj Arena.
Ediţia 2020 se va desfăşura fără spectatori, dar va fi onorată de mai mulți sportivi de valoare precum Bianca Florentin Ghelber.

În vârstă de 30 de ani, Bianca este specializată în aruncare ciocanului, probă unde a obținut numeroase performanțe de-a lungul timpului. Legitimată la SCM Bacău și Steaua București, Bianca Ghelber caută succesul la Cluj Napoca în proba sa favorită. După ce în 2018 și 2019 s-a clasat pe locul doi, eleva Mihaelei Melinte speră să se impună în acest an, iar Internaționalele României să fie doar un pas pregătitor spre marele său vis: calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021.

În acest an, Bianca a participat la două concursuri în aer liber și a obținut de fiecară locul întâi. Pe 8 martie s-a impus în Campionatul Național de aruncări lungi de iarnă, cu 70,63, iar pe 8 august a aruncat 69,08 m pentru locul întâi în Cupa României.

BIANCA FLORENTINA GHELBER
Club: SCM Bacău/Steaua București
Antrenor: Mihaela Melinte
Data nașterii: 01.06.1990
Probă: aruncarea ciocanului
P.B. – 73,52 m
S.B. – 70,63 m