Stiri Recente

Remus Andrei Niculiță, al șaselea în Europa la 400 m

Cea de-a doua zi a Europenelor juniorilor 1 (U20), ediția cu numărul 26, ne-a adus satisfacția unei finale masculine spectaculoase la 400 m, cursă în care s-au înregistrat cea mai bună performanță europeană a momentului și trei PB-uri. Iar reprezentantul nostru, Remus Andrei Niculiță, a trecut al șaselea linia de sosire, fiind cronometrat în 47,09, îmbunătățindu-și încă odată cea mai bună performanță personală. Pe primele locuri s-au clasat Edward Faulds (Marea Britanie – 45,72 EU20L), Lorenzo Berati (Italia – 46,27 PB) și norvegianul Bentdal Ingvaldsen Havard (46,70).

Tot cu un Personal Best și-a încheiat cursa din preliminariile de la 200 m (23,67) și Maria Mihalache, promovând, astfel, în semifinalele de mâine (17 iulie).

În reuniunea de dimineață, după o cursă foarte disputată în seria a doua de la 1500 m, Talida Sfarghiu a fost a doua (4:21,30), „la fotogafie” cu câștigătoarea Sara Busic (Norvegia) – 4:21,15.

Se anunță, așadar, un duel spectaculos în finala probei programate duminică (18 iulie). Și să nu uităm, că de numele Talidei Sfarghiu se leagă poate cele mai mari speranțe tricolore într-o medalie cât mai strălucitoare!

Hai România!