Stiri Recente

Prezentarea atleților de la CE Glasgow (3): Alina Rotaru

ALINA ROTARU
Club: CSM București
Antrenor: Mihai Corucle
Data nașterii: 05.06.1993
Probă: lungime
S.B. – 6,70 m
P.B. (i) – 6.74 m.

Proba de săritura în lungime feminin din cadrul Campionatelor Europene de atletism în sală de la Glasgow va avea pe lista de start două sportive din România: Florentina Cristina Iușco și Alina Rotaru. Azi vom vorbi despre Alina Rotaru, de la CSM București.

Sportiva pregătită de antrenorul Mihai Corucle concurează peste tot cu zâmbetul pe buze, este o persoană extrem de plăcută în momentul în care mass-media îi solicită declarații sau fotografii, iar anul 2019 l-a început excelent.

Alina a realizat baremul de calificare la Campionatele Europene încă de la prima competiție la care a luat startul! La Dortmund, atleta de la CSM București a sărit 6,53 m și merge cu gânduri mari în Scoția. La câteva zile distanță de la meetingul găzduit de Dortmund, Alina a câștigat aurul la Campionatele Naționale de la București cu o performanță de 6,70 m, săritură care o îndreptățește să spere la o finală la Glasgow.

“M-am simțit extraordinar să sar în sala în care am crescut, iar rezultatul de 6,70 m obținut la Naționalele de la București îmi dă speranțe pentru Campionatele Europene indoor de la Glasgow. Acolo am ca obiectiv calificarea în primele opt locuri. O finală ar fi foarte bine primită”, a declarat Alina Rotaru.