
Președintele Florin Florea, în vizită la Baia Mare: “Trebuie să facem un pas înainte către autorități”
Președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea și-a continuat marți, 6 octombrie 2020, seria de vizite în județele din nord-vestul țării. Astfel, la invitația președintelui Asociației Județene de Atletism Maramureș, Adrian Bonat, șeful FR Atletism s-a aflat azi la Baia Mare.
Florin Florea a vizitat Liceul cu Program Sportiv și terenul de atletism din localitate, s-a discutat cu o parte dintre antrenorii de atletism ai municipiului Baia Mare și, la final, a participat la o întâlnire cu mass-media.
“Legea 69 asigură pârghiile necesare prin care autoritățile locale pot finanța sportul. Dar pentru a putea primi bani, Asociațiile Județene trebuie să meargă către autorități cu solicitări, cu proiecte. Legea 69 ofertă posibilități nebănuite, dar trebuie făcute criterii de finanțare pe care Consiliul Local să le aprobe. Noi trebuie să facem un pas înainte către autorități, pentru că ele nu au de unde să știe ce nevoi avem”, a declarat Florin Florea.
Totodată, președintele FR Atletism i-a încurajat pe cei din conducerea Asociației Județene să întreprindă cât mai multe activități.