Stiri Recente

Pe locuri, fiți gata, start! Astăzi, în prim plan, antrenorii!

Performanţa are, în principiu, doi actori principali: sportivul și antrenorul! Bineînţeles, ca să ajungi pe marile culmi internaționale este nevoie de o întreagă echipă. De la medic, kinoterapeut, psiholog, nutriționist… Dar când se întâmplă să nu-i ai, antrenorul ține locul tuturor! Uneori de mamă, tată, plus mentor, profesor…

Marea performanță implică sacrificii incredibile atât pentru sportiv, cât şi pentru antrenor. Numai că, dacă primul se află în luminile rampei când urcă pe podium, atunci când ceva nu merge conform aşteptărilor, toate privirile se întorc către tehnician. Puţini sunt cei care se gândesc la eforturile acestuia şi nopțile pierdute cu gândul la ce nu a funcționat în planul de pregătire, „dacă am încărcat prea mult”, „nu am făcut platou de formă” etc. Întrebări uneori fără răspuns.

Iată de ce, în premieră, ne-am propus să îi aducem în prim plan pe oamenii „din umbră”, adică pe antrenorii atleților care vor evolua la Europenele indoor de la Glasgow. Unii deja consacrați, alții la prima răfuială cu „ovalul magic” de mare anvergură. Și pentru că năzuințele sunt aceleași: zămislirea rezultatelor de excepție, nu există ierarhie. Ordinea expunerii numelor este exclusiv alfabetică.

Alexe Nicolae
Născut în data de 13 iulie 1960, la Deva, pe care nu a părăsit-o nici astăzi, profesorul cu gradul I didactic la Liceul cu program de educație fizică și sport „Cetate”, Nicolae Alexe s-a specializat, de-a lungul carierei, în pregătirea atleților în probele de sărituri – lungime și triplusalt. Fără discuție, Florentina Iușco (Marincu), cu un palmares de invidiat, atât în proba de lungime care a consacrat-o, cât și în cea de triplusalt, este „steaua” din palmares. Dar au mai existat Andreea Todereanu (triplusalt) sau Georgiana Timu (lungime, triplusalt).

Anghel Valentin
Valentin Anghel, după ce a devenit maestru internațional la șah, maestru al sportului, s-a îndrăgostit de „sportul zeilor olimpieni”. După ce a absolvit Universitatea de Educație Fizică și Sport „Spiru Haret” și un masterat în domeniu, este doctorand la Universitatea de profil din Pitești. Este născut în data de 26 noiembrie 1975 în București, antrenor la CSM Sf. Gheorghe și în colaborare cu CSA Steaua, fiind reprezentat la Glasgow de Claudia Bobocea în probele de 1.500 m și 3.000 m.

Corucle Mihai
Mihai Corucle, absolvent al IEFS București în anul 1984 (născut în 5 ianuarie 1962) s-a stabilit la Suttgart în 1990. Este antrenor de Land la Federația de Atletism Baden – Württemberg, antrenor șef la VfB Stuttgart. Are în palmares, printre altele, un loc 3 la Mondialele indoor din 2004, în proba de 200 m, ca și un titlu la Europenele de sală de la Madrid cu Tobias Unger (Germania) sportiv care a stabilit recordul national al Germaniei în această probă. Anul trecut, Alexander Czysch (Germania) a devenit campion european la juniori 1 (U18) tot la 200 m. Conform propriilor mărturisiri este „responsabil pentru succesele și eșecurile Alinei Rotaru (lungime), începând cu 01.01.2015”.

Grigore Cornel
Reprezentant de top al valului de antrenori tineri și ambițioși, Cornel Grigore este născut în data de 20 martie 1977, la București. Este profesor gradul I didactic la CSȘ 6 București, dar și o colaborare cu CSM Onești, club în cadrul căruia îl pregătește pe Alexandru Terpezan (60 m), recordman național cu ștafeta de 4X100 m. Numai în acest sezon indoor a adunat o grămadă de trofee cu Gabriel Bitan (lungime – seniori și tineret) și Diana Ion (triplusalt, lungime – juniori 1), Vlad Chiorpec (heptatlon). Iar sportivii săi se bucură deja cu un „activ” internațional și bat la porțile marii afirmări.

Gyongyossy Zsolt
Zsolt Gyongyossy este antrenorul cel mai galonat, de numele căruia se leagă mari succese ale atletismului românesc. Născut pe 14 septembrie 1961, la Cluj, a descoperit-o în 1988 pe Gabriela Szabo, pe care a pregătit-o de la stadiul de „începătoare” până la cel mai înalt nivel posibil în atletism, respectiv deţinătoare de recorduri mondiale, titluri mondiale și europene. În 2000, la Sydney, Gabriela Szabo își încununa cariera cu aurul olimpic la 5.000 m și un bronz la 1.500 m. La ediția precedentă, de la Atlanta (1996), se urcase pe cea de-a doua treaptă a podiumului, la 1.500 m. În 1999, a fost desemnată „Cea mai bună atletă a lumii”! Pentru realizările obţinute a fost distins cu titlul de antrenor emerit. Este licenţiat al IEFS Bucureşti în anul 1986. În prezent, a revenit în „ovalul magic” alături de Bianca Răzor, multiplă medaliată internațional la 400 m și cu ștafeta de 4×400 m, acum participantă în periplu continental la 800 m.

Iancu Augustin
Absolvent al ANEFS București în anul 1998, Augustin Iancu (născut în data de 22 iulie 1977), cu o mare experiență managerială, deține și „bagheta magică” în pregătirea celui mai valoros sprinter al momentului din România (60 m/100 m), Petre Rezmiveș, legitimat la CSM Ploiești.

Kanizsay Magdolna
Fără discuție, în prezent, la Cluj, oraș cu o tradiție covârșitoare în atletism, se plămădesc marile talente în proba de 400 m. Așadar, nu întâmplător, Andrea Miklos, vicecampioană mondială anul trecut la juniori 1, a avut unde să se formeze, țintind acum realizări individuale la nivel de seniori. La această categorie de vârstă obţinuse deja cu ștafeta de 4×400 m medalia de bronz la Campionatele Mondiale indoor din 2015, de la Portland. Mentorul ei, antrenoarea Magdolna Kanizsay, născută în 27 iulie 1959, la Cluj, este licențiată a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Din anul 1990 și până în prezent, având gradul I didactic, activează la CSȘ Viitorul Cluj și s-a specializat pe probele de sprint. De-a lungul vremii, are la activ nenumărate succese interne și internaționale cu atleții săi. Andrea se va alinia la startul seriilor de la 400 m.

Pantelimon Oana
Dacă este cineva care a spulberat sintagma „marii sportivi nu pot fi și mari antrenori”, aceea este Oana Pantelimon. Medaliată cu bronzul olimpic în 2000, la Sydney, în poate cea mai „delicată” probă, cea de înălțime, Oana a cutezat să se bage din nou „la încercări”. De această dată, în calitate de antrenor. Născută în 27 septembrie 1972, la Tecuci (Galați), este licențiată a ANEFS București din anul 1998, ulterior, cu un masterat de management și marketing în sport la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Antrenor la CSA Steaua București o pregătește pe Daniela Stanciu (înălțime), care, la recent disputatele Naționale, și-a câștigat pașaportul și pentru Mondialele din octombrie (1,94 m), de la Doha. În același timp, și-a realizat, firește, baremul pentru aceste Europene. În portofoliul Oanei se mai regăsește și recordul național indoor de la juniori 1, stabilit cu Mihai Anastasiu (2,21 m).

Popescu Angela
Oltenia, mai ales Râmnicu-Vâlcea, a dat României mari sportivi. Doar dacă, în atletism, rememorăm performanțele Ionelei Târlea, vicecampioană olimpică în 2004, la 400 mg (recordmana națională la 100 m, 200 m, 400 m, campioană mondială indoor la 200 m) școlită de regretata Viorica Enescu și am zis mult.
Dar, performanța merge înainte, fără lacrimi. Angela Popescu este unul dintre antrenorii care „ține steagul sus”! Născută chiar pe acele meleaguri, la 2 ianuarie 1969, este profesor cu gradul didactic I la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, fiind absolventă a ANEFS București în 1993. Și dedicația ei nu are limite, antrenând deopotrivă probe care, în mod normal, nu „se pupă”. De la Alin Alexandru Firfirică (disc), descoperit cu un ochi de expert, la Ionuț Neagoe (60 m – prezent la aceste CE), i-au trecut prin mână Ioan Pițigoi, Alina Predescu, Bogdan Tucă. „Pe toți i-am antrenat din clasa a cincea, până la tineret și seniorat. Unii… mulțumesc”.

Prâsneac Cristian
Nebun după ideea de a-ți depăși limitele, cu dorința de inovație, și-a început cariera de antrenor cu alergarea montană. Acum, se bate și pe pistă! Este vorba despre Cristian Prâsneac, născut în 16 decembrie 1978, la Vatra Dornei, ţinut dăruit de Dumnezeu pentru aer, mișcare, sport de performanță. Cu ambiția care îl caracterizează, licențiat și absolvent de master al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Cristian activează în cadrul CSM „Dorna” Vatra Dornei. La Europene, îl pune pe alergat pe distanța de 1.500 m pe Dorin Rusu, pe care îl pregătește atent să ajungă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de la anul. Iar pușculița cu trofee e consistentă: Andrei Leancă, bronz la Campionatul European de alegare montană, Claudiu Mihăiescu, locul 8 la FOTE (800 m), Gabriel Bularda (dublu campion european la alegare montană, ca și un loc doi la Mondialele din aceeași specialitate).

Voinea Doina
Practicantă și în același timp îndrăgostită și dedicată probelor de sprint, Doina Voinea nu s-a dat în lături de vreo 30 de ani la CSA Steaua București să „ia taurul de coarne”, în calitate de antrenor. Chiar și atunci când se bătea cu morile de vânt! Pentru că legile sportului glăsuiesc că sprintul este apanajul celor de culoare. Este demonstrat că există alt tip de musculatură, tendoane etc. Născută în București, la data de 13 decembrie 1957, a absolvit IEFS București în anul 1980. Chiar dacă s-a pensionat din cadrul clubului ei de suflet, colaborează cu SCM „Gloria” Buzău. „Mi-am propus ca Marina Baboi (60 m – La Glasgow, prima prezență într-o competiție de anvergură a seniorilor), să fie ultima pe care o antrenez. Și de aceea mi-am dorit s-o cresc cum trebuie. Am început cu ea de la 14 ani și jumătate. E ambițioasă, deșteaptă și chiar e o plăcere să lucrăm împreună!”. Iar experiența Doinei poate să spulbere uzanțele. Așa, doar dacă amintim de atleții ei de top, multiplii medaliați național și internațional: Alexandru Argudin (400 mg), Adrian Ștefan (100 m), Marian Gogoașe (100 m), ca și Maria Bumbescu, Maria Pârvu.

Zanfirache Ioan
Revenit relativ recent, de la antipozi, din Australia, Ioan Zanfirache, antrenor emerit, este născut la data de 23 august 1953, în comuna Fântânele (Suceava). Soția, Daniela Costian, la rândul ei antrenoarea lui Alin Firfirică, deține și astăzi recordul național la aruncarea discului, 73,84 m, performanță stabilită în anul 1988. A obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 1992, pentru Australia. Activând în cadrul CSM București, Ioan Zanfirache este prezent la Glasgow alături de aruncătorul de greutate Andrei Gag, care nu mai are nevoie de nici o prezentare.

Material realizat de Cristina Vladu