
Orașul Pitești, gazdă a finalei Naționalelor U18
Mâine și sâmbătă (16-17 iulie), pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, se va desfășura cea de-a 51-a ediție a Campionatelor Naționale rezervate cadeților (U18).
Din regulamentul competiției spicuim:
– Alcătuirea seriilor se face în funcție de rezultatele obținute în sezonul 2021. În probele de 100 m plat, 110 m garduri și 100m garduri, capii de serie sunt pe culoarul 4 (cele mai bune rezultate din sezonul 2021 aer liber).
– Juniorii categoria U18 M ȘI F, pot participa în două zile de concurs la trei probe din care ştafeta M si F este considerate una. În aceeași zi este interzisă participarea la două probe individuale de alergări, din care a doua să nu depășească 400 m.
– Numărul maxim de probe admise într-o singură zi de concurs este de două.
– O sportivă din Bulgaria va concura HC în finala de la proba de lungime.
– La intrarea în incinta complexului se va efectua un triaj al sportivilor si antrenorilor
– Accesul în stadion este permis doar cu legitimația de sportiv, cu viza medicală valabilă și declarația pe propria răspundere completată. În cazul în care legitimația nu se prezintă/gasește, singura modalitate de intrare este prezentarea unei adeverințe medicale valabile.
Regulamentul pe larg cât și programul de concurs îl găsiți accesând link-ul: https://www.fra.ro/wp-content/uploads/2021/07/Regulament-si-Program-U18-16-17.07.2021-Pitesti-.pdf