
Ion Marius Vasile, calificare cu S.B. și prima performanță în finala de la greutate, în ziua a patra de concurs la FOTE Baku 2019
Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku (Azerbadjan) are loc în acest an în perioada 21-27 iulie. Joi, 25 iunie 2019, au avut loc noi probe de atletism, iar reprezentanții României se apropie tot mai mult de mult-dorita medalie.
Performerul zilei de azi a fost Ion Marius Vasile, care s-a calificat în finala de aruncare a greutății cu prima performanță! Pe arena din Baku, atletul român a aruncat 18,95 metri, ceea ce reprezintă un nou S.B. pentru el.
Rezultatele complete ale atleților români de joi la FOTE Baku 2019 sunt următoarele:
100 m garduri feminin: Iulia Dariana Grigoriu – 14.14 secunde și locul 13 în clasamentul final al probei;
înălțime feminin: Alesia Maria Rengle – 1,72 m și calificare în finală cu a 12-a performanță;
greutate masculin: Ion Marius Vasile – 18,95 m (S.B.) și calificare în finală cu prima performanță!
800 m masculin: Adrian Marian Bondoc – 1:56.94 minute și locul 10 în clasamentul final al probei;
ciocan masculin: Dragoș Ionuț Nicorici – 69,31 m și locul 7 în clasamentul final al probei;
ciocan feminin: Corina Elena Pantea – 57,93 m și locul 10 în clasamentul final al probei;
2.000 m obstacole: Alexandra Drăghicescu – 7:42.30 minute și locul 21 în clasamentul final al probei;
Federația Română de Atletism a trimis la FOTE Baku 2019 următoarea delegație:
SPORTIVI: Silviu Daniel Munteanu (100m/ștafetă), Adrian Marian Bondoc (800m/ștafetă), Robert Mihăiță Simion (110mg/ștafetă), Mihai Robert Dumitru (200m obstacole), Ionel Marius Vasile (greutate și disc), Dragoș Ionuț Nicorici (ciocan), Tudorache Gerard Orobiyi (triplusalt), Jozsef Gergely Antal (înălțime), Robert Marian Cristian (decatlon/ștafetă), Maria Mihalache (100m/ștafetă), Corina Ilinoiu (400m/ștafetă), Andreea Iulia Ciucă (200m/ștafetă), Antonia Gabriela Bodnariuc (800m), Talida Sfîrghiu (1.500m), Iulia Grigoroiu (100mg/ștafetă), Alesia Rengle (înălțime), Ioana Știrbu (lungime/ștafetă), Alexia Dospin (triplusalt), Andreea Iuliana Lungu (disc), Corina Elena Pântea (ciocan), Alisia Adela Paruba (suliță), Tania Borisov (400mg/ștafetă), Alexandra Drăghicescu (2.000m obstacole).
ANTRENORI: Mihaela Marin, Emilian Floroiu, Iulia Olteanu, Erzilia Țâmpău, Ioan Florin Ștefan Nagy.
OFICIAL: Doru Crișan.