
Florentina Iușco, 6,75 m la lungime și barem de Mondiale
Duminică, la Râmnicu Vâlcea, în cadrul ediției cu numărul 12 a „Memorialului Octavian și Viorica Enescu”, organizat, ca de obicei, de fiica regretaților tehnicieni, Florentina Iușco (Marincu) a reușit o săritură de 6,75 m la lungime. Rezultat cu care atleta legitimată la CN Sp „Cetate Deva” și-a asigurat pașaportul pentru Doha, unde, la sfârșitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, se vor desfășura Campionatele Mondiale ale seniorilor.
În acest an, la Europenele indoor de la Glasgow, Florentina s-a clasat a opta, cu o încercare care a măsurat 6,48 m. În acest fel, eleva antrenorului Nicolae Alexe se apropie din ce în ce mai mult de performanțele care au propulsat-o în elita internațională, care datează din anul 2015: 6,79 m (locul 3 la Europenele indoor ale seniorilor de la Praga – PB) și 6,78 m (prima poziție la competiția continentală a juniorilor 1 de la Ekilstuna – PB). Între timp, Florentina a devenit mamă, revenind pe „turnantă” anul trecut, după ce câștigase titlul mondial la bob.
Cum Florentina se afla la antrenament, i-am solicitat o scurtă declarație antrenorului Nicolae Alexe, în exclusivitate pentru site-ul FRA: „Am avut noroc de o vreme excelentă, puțin înnorat, nu tu vânt, nu tu ploaie. Altfel vom aborda pregătirea în acest sezon, cu un alt moral, mai ales că ne așteaptă competiții de foc și, desigur, ne propunem să ajungem la JO de la Tokyo, unde baremul de accedere este elitist. Oricum, am pornit cu dreptul în acest an și prezența în finala de la Glasgow ne-a dat încredere!”