Stiri Recente

Finala Campionatului Național pentru copii 1 și 2 are loc sâmbătă în București

Stadionul “Iolanda Balas Soter” din București găzduiește sâmbătă, 1 august 2020, în organizarea Federației Române de Atletism, Finala Campionatului Național pentru copii 1 și 2.

Probele de concurs sunt același, atât la feminin, cât și la masculin, la copii 1 și 2, după cum urmează: 80 m, 200 m, 300 m, 60 m garduri, 200 m garduri, înălţime, prăjină, lungime, greutate, suliţă, disc, ciocan, triatlon (60 m, lungime, aruncarea mingii de oină).
Participarea este permisă copiilor născuți în 2007 și 2008.

PROBELE DE FOND, SEMIFOND ȘI STAFETELE NU SE VOR DESFĂȘURA, din cauza situației actuale a măsurilor de siguranță impuse de MTS.
La intrarea în incinta complexului se va efectua un triaj al sportivilor, antrenorilor și al însoțitorului minorului. Intrarea în stadion se face cu două ore înainte de începerea probei.

Sportivii au obligația să păstreze distanțarea fizică prevazută în ordinul 667/1236/07.07.2020.
Accesul spectatorilor în stadion este strict interzis conf. Ordinului 667/1236/07.07.2020.

Sportivului minor i se permite accesul cu un însoțitor major (părinte/tutore).
Verificarea legitimațiilor cu viză anuală și medicală valabile este obligatorie și se vor prezenta la secretariat de către delegatul clubului cu cel puțin 60 minute înaintea probei.

Accesul în stadion este permis doar cu legitimația de sportiv, cu viza medicală valabilă. În cazul în care legitimația nu se prezintă/găsețte, singura modalitate de intrare este prezentarea unei adeverințe medicale valabile.

Vor exista diferite zone de încălzire.
Nu este necesar testul Covid-19.

Ordinul 619/12.06.2020 al Ministerului Tineretului și Sportului poate fi văzut AICI.

Regulamentul și programul de concurs al Finalei Campionatului Național pentru copii 1 și 2 poate fi văzut AICI.