Stiri Recente

Festin atletic în București

Cum a devenit deja traditional, liderii naționali în „proba sacrificiului”, cum este supranumită alergarea pe distanța de 42,195 km, vor fi desemnați și în acest an în cadrul „Maratonului Internațional București – Raiffeisen Bank”.
Competiție sportivă de elită, ajunsă la cea de-a 11-a ediție, Capitala transformându-se într-o adevărată scenă a atletismului international de anduranță, nu mai puțin de 19 mii de participanți anunțându-și prezența. Dacă în data de 13 octombrie sunt programate Cursele Copiilor, duminică se va da startul întrecerilor pe 10km (ora 8.00), Semimaraton, Maraton și ștafeta (ora 9.30).
Așadar, în data de 14 octombrie, în parteneriat cu Federația Română de Atletism, se va desfășura Campionatul Național de Maraton, care va aduna la start 90 de atleți, atât la masculin, cât și la feminin.