Stiri Recente

Federația Română de Atletism și ColorEscu vă prezintă noul tricou de campion

Începând cu 2019, Federația Română de Atletism și ColorEscu se află într-o stânsă colaborare într-un proiect unic: realizarea tricoului de campion.
În 2020, Federația Română de Atletism și ColorEscu au decis să schimbe designul tricoului de campion și vin cu o propunere de excepție.

Designul tricoului de anul acesta are la bază simbolul coloanei. Acest simbol primordial este folosit de peste 10.000 de ani în diverse reprezentări grafice. A însoțit îmbrăcămintea și obiectele de artă populară, a inspirat opera lui Brâncuși și este prezent și astăzi pe iile românesti, pe porțile din Maramureș și altele.

Primele tricouri de campion cu noul design vor fi decernate de către Federația Română de Atletism sâmbătă, 8 februarie 2020, la finala Campionatului Național de probe combinate pentru seniori, tineret, U20, U18 și U16.
Programul complet al Campionatului Național de probe combinate pentru seniori, tineret, U20, U18 și U16 poate fi văzut AICI.

Detalii și rezultate de la această competiție veți putea afla de pe pagina oficială de Facebook a Federației Române de Atletism și de pe noul site al instituției: www.fra.ro.