Stiri Recente

European Athletics are un nou Consiliu

Noul Consiliu European Athletics s-a reunit la Praga duminică, a doua zi după alegerile Congresului European Athletics 2019.

Svein Arne Hansen a fost reales în funcția de președinte al European Athletics pentru următorii patru ani, între 2019 și 2023, la cel de-al 26-lea Congres European Athletics de la Praga.

În cadrul Congresului au fost aleşi pentru Consiliu şapte noi membri, iar unii dintre vechii membri au primit noi poziţii sau au fost confirmaţi în aceleaşi poziţii în cadrul Consiliului. Astfel, Dobromir Karamarinov a fost numit din nou prim-vicepreședinte după patru ani de activitate în această funcție din perioada 2015-2019. În plus față de Președintele European Athletics, Svein Arne Hansen și cei trei vicepreședinți – Karamarinov, Cherry Alexander și Libor Varhanik, au fost numiţi în Consiliul Director şi membrii Frank Hensel și Karin Grute Movin.

Pentru a se asigura egalitatea de gen, pentru prima dată a existat cerința ca cel puțin un bărbat și o femeie să fie aleși ca vicepreședinţi ai European Athletics.

Alexander devine astfel (doar) a doua femeie vicepreședinte European Athletics în istoria sa de 49 de ani, după austriaca Erika Strasser, care a fost vicepreședinte între 1991-1995.

În plus, 13 membri ai Consiliului au fost aleși la Praga cu un minim impus de cel puțin trei femei alese.

Membri aleşi sunt: Slobodan Brankovic (SRB), Nadya But-Husaim (BLR), Raul Chapado (ESP), Fatih Cintimar (TUR), Jean Gracia (FRA), Karin Grute Movin (SWE), Marton Gyulai (HUN) Frank Hensel (GER), Anna Kirnova (SVK), Panagiotis Dimakos (GRE), Antti Pihlakoski (FIN), Sonja Spendelhofer (AUT), Erich Teigamägi (EST).

Hensel a fost numit director al Comisiei de Dezvoltare a Federaţiilor Membre pentru aceeaşi perioadă.

Alexander, graţie experienţei acumulate din poziţiile de lider în Comitetele Locale de Organizare pentru 12 evenimente atletice majore organizate în Marea Britanie începând cu 1991, a fost numită preşedinte al Comisiei pentru Evenimente şi Competiţii pentru mandatul 2019-2023.

Componenţa completă a comisiilor Consiliului European Athletics poate fi văzută aici: https://www.european-athletics.org/european-athletics/who-we-are/commissions.html

Un nou pas în dezvoltarea atletismului european şi românesc

Iată că un nou Consiliu European Atlethics va gestiona destinul atletismului la nivel european pentru următorii patru ani. Federaţia Română de Atletism îi felicită pe membrii aleşi şi este convinsă că aceştia vor acorda României tot sprijinul pentru dezvoltarea atletismului.

Noua conducere a European Athletics şi-a declarat sprijinul pentru organizarea în România de competiţii europene. Astfel, România va depune candidatura pentru organizarea Campionatului European U23 din 2023, a Campionatului European pe Echipe din 2021 şi va transforma Campionatele Internaţionale de Atletism ale României în European Classic Permit în anii următori.

În plus faţă de sprijinul pentru organizarea de competiţii de nivel european, European Athletics oferă accesul la programe şi granturi de dezvoltare pentru proiecte legate de atletism. Federaţia Română de Atletism va accesa prin departamentele sale specifice aceste fonduri, cu intenţia clară de a dezvolta atletismul în ţara noastră.

Mobilizarea pentru organizarea de competiţii europene va aduce României, nu numai vizibilitate la nivel european, ci şi dezvoltarea de relaţii instituţionale bune cu celelalte federaţii. Este şi calea pe care Turcia şi Serbia au ales-o pentru a impulsiona atletismul de performanţă în ţările lor şi astăzi cele două ţări au câte un reprezentant în Consiliul European Athletics în persoana lui Fatih Cintimar (TUR) şi Slobodan Brankovic (SRB).

România vrea să demonstreze că este capabilă să organizeze competiţii de nivel european şi, pentru aceasta, va colabora îndeaproape cu noul Consiliu European Athletics în perioada următoare.

Federaţia Română de Atletism îi mulţumeşte pentru activitatea sa şi Gabrielei Szabo care a fost membru timp de opt ani (două mandate) în Consiliul European Athletics.