Stiri Recente

Două recorduri naționale pentru mărșăluitorii noștri la Europeanul pe echipe

Astăzi (21 mai), la Podebrady (Cehia), s-a desfășurat Campionatul European de marș pe echipe, competiție la care România a participat cu șase atleți (patru la masculin și două la feminin).

Narcis Mihăilă (CSU-CSM Reșița – locul 16) a stabilit un nou record național pe 35 km, fiind cronometrat în 2h37:23. Performanță realizată și de Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia-CSM Unirea), care a doborât recordul național, reușind 2h59:18 pe 35 km (locul 12). Totodată, în urma acestor rezultate, ambii au mari șanse să se califice la Campionatele Mondiale în aer liber de la Budapesta, din această vară. Marius Cocioran (CSM-CSU Reșița) a parcurs aceeași distanța în 2h42:47 (SB), clasându-se pe poziția a 22-a.

Felicitări!