Stiri Recente

Convocator AGA

CONVOCATOR AGA

Către toate structurile sportive cu drept de vot, afiliate la Federația Română de Atletism:
Consiliul Federal al F.R.A. a hotărât în ședința din data de 05 mai 2022 convocarea și ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare Anuale în data de 27 mai 2022, orele 17.00, locația Centrul Cultural Județean Argeș, Sala Lumina, B-d-ul Nicolae Bălcescu, nr.141 (fostul cinematograf Lumina), orele 17:00, situată în Pitești.
Participarea în cadrul Adunării Generale Ordinare se face prin reprezentantul legal al fiecărui membru afiliat (cu drept de vot), sau prin delegatul reprezentantului legal. În cazul în care reprezentarea se face printr-o altă persoană decât reprezentantul legal, dovada reprezentării se face printr-un înscris sub semnătură privată sau autentic, semnat de către reprezentantul legal al membrului afiliat.
Potrivit dispozițiilor art. 35, alin. (1), coroborat cu art. 47, din Statutul federației și a Hotărârii Consiliului Federal din data de 05.05.2022, Ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare Anuale din data de 27.05.2022 este următoarea:

1. Deschiderea Adunării Generale – alocuțiunea președintelui F.R.A.;
2. Constatarea întrunirii cvorumului;
3. Desemnarea a 3-5 persoane pentru întocmirea procesului-verbal oficial;
4. Aprobarea Ordinii de zi;
5. Raportul de activitate a Consiliului Federal (pe anul 2021) privind activitatea pe perioada parcursă de la ultima adunare generală și aprobarea prin vot a acestuia;
6. Prezentarea execuției bugetare pe anul precedent (2021) și aprobarea prin vot a acestora;
7. Prezentarea și aprobarea prin vot a raportului Comisiei de cenzori pe anul 2021;
8. Prezentarea și aprobarea planului anual de activitate și a bugetului anual de venituri și cheltuieli pentru anul 2022;
9. Votarea afilierii, suspendării și/sau excluderii membrilor F.R.A., după caz;
10. Votarea strategiei F.R.A. (2022-2025)

Descarcă de aici convocatorul în format PDF