
Claudia Bobocea, în preliminariile de la 1500 m
„Sunt extrem de fericită, e un vis care a devenit realitate! Mi-am dorit enorm să fiu în finala olimpică de 12”, declara, imediat după calificările de la aruncarea ciocanului, Bianca Ghelber. O performanță superbă, pe care Bianca i-a dedicat-o Victoriei, fetița ei care acum două zile a împlinit 6 ani!
În aceeași reuniune din zorii zilei de astăzi (1 august), Alina Rotaru Kottmann (6,51 m) și Florentina Iușco (6,36 m) s-au clasat pe locurile 17, respectiv, 20, la săritura în lungime. Totodată, din nefericire, mezina delegației noastre, Andrea Miklos, din motive medicale, a luat decizia de a nu se prezenta la startul probei de 400 m, la care era calificată.
Mâine, va fi o nouă zi cu prezență românescă. Mai exact, de la ora 03,47, la startul celei de-a doua serii a calificărilor de la 1500 m, va alerga Claudia-Mihaela Bobocea. În vârstă de 29 de ani, eleva antrenorului Valentin Anghel a obținut standardul de participare încă din iulie 2019, într-o cursă desfășurată la Londra, din cadrul circuitului World Athletics „Diamond League”. Alergătoarea legitimată la CSA Steaua București se află la o a doua participare la Jocurile Olimpice, după Rio de Janeiro, unde a alergat pe distanța de 800 m. Deține un PB de 4:01,31 și un SB de 4:06,97. În 2019, a fost a șaptea pe această distanță la Europenele indoor.
Vor fi trei serii preliminarii, primele șase locuri din fiecare și următorii șase timpi, asigurând promovarea în faza semifinalelor. De menționat că recordul olimpic al probei aparține, din anul 1988, Paulei Ivan: 3:53,96.
Cum mai mulți atleți reclamă canicula, dar mai ales umiditatea de la Tokyo, i-am solicitat Claudiei o declarație în acest sens. „ Sincer, nu este foarte cald decât după ora 10,30, iar seara, după ora 18,30, este chiar foarte bine. Nici umiditatea nu este foarte mare, după părerea mea. Eu m-am adaptat foarte repede și chiar îmi place mai mult această ediție decât cea de la Rio!”, ne-a spus alergătoarea noastră.
Mult succes, Claudia! Hai România!