
Campionii României 2020 (21). Valentin Alexandru Androne: “Anul 2020 a fost cel care a consolidat relația antrenor-sportiv”
Într-un an în care competițiile sportive anulate au fost mai multe decât cele disputate, sunt totuși câțiva atleți care au reușit să cucerească medalii și să devină campioni naționali în sală, dar și în aer liber. Federația Română de Atletism își propune, prin proiectul “CAMPIONII ROMÂNIEI 2020”, să scoată la lumină poveștile nespuse ale sportivilor care, în ciuda greutăților cauzate de pandemia de coronavirus, au reușit să performeze și să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, atât la naționalele din februarie, de la București, cât și la cele din toamnă, de la Cluj Napoca.
Al 21-lea sportiv din acest proiect este Valentin Alexandru Androne (CSM București), campion național de tineret la înălțime, atât în sală, cât și în aer liber, și medaliat cu bronz la seniori, tot la înălțime, în sală.
Azi, 25 ianuarie 2021, haideți să aflăm împreună povestea succeselor lui din 2020.
Cum ai descrie anul competițional 2020 în câteva cuvinte?
Anul competițional 2020 a început ca un an cu multe speranțe, dar, datorită pandemiei a devenit unul plin de incertitudine. A fost un an în care pregătirea a fost extrem de dificilă. Dar, cu toate acestea, din punctul meu de vedere, anul 2020 a fost cel care a consolidat relația antrenor-sportiv.
Într-un an în care competițiile anulate au fost mai multe decât cele disputate, ai reușit totuși să devii campion național de tineret la înălțime, atât în sală, cât și în aer liber, dar și medaliat cu bronz la seniori, tot la înălțime, în sală. Care a fost cheia succesului?
Consider că succesul a venit în urma muncii și determinării. Cred că devotamentul pentru lucrurile pe care le faci te ajută să îți îndeplinești obiectivele.
Care a fost cel mai greu moment de anul trecut?
Cel mai greu moment din 2020 a fost când am început din nou pregătirea, în luna mai. Locuind la bloc, a fost destul de greu să îmi mențin pregătirea fizică, dar ușor-ușor am reușit să îmi reintru în formă.
Dar cel mai plăcut?
Un moment frumos în 2020 a fost la Campionatul Național de seniori și tineret din sală, când am reușit să câștig prima medalie la categoria de seniori. Am fost tare fericit pentru peformanța mea.
Cum ți-a schimbat viața pandemia de coronavirus?
Nu consider că pandemia mi-a schimbat viața. Într-adevăr, purtarea măștii, păstrarea distanței și celelalte restricții sunt lucruri noi pentru toată lumea, dar am reușit să mă obișnuiesc.
Ce îți propui pentru acest an?
Pentru 2021 îmi propun îndeplinirea baremului de calificare pentru Campionatul European de rineret și o clasare cât mai bună la această competiție.
Care este marele tău vis, ca și sportiv, și ce vei face pentru a-l îndeplini?
Marele meu vis este să particip la o ediție a Jocurilor Olimpice și să mă apropii cât mai mult de recordul național de seniori. Iar pentru ca acestea să devină realitate voi munci din greu la fiecare antrenament. Doar așa pot reuși.
VALENTIN ALEXANDRU ANDRONE
Probă: înălțime
Data nașterii: 23.11.2001
Cluburi: CSS 6 București/CSM București
Antrenor: Popescu Cristian
Medalii cucerite în 2020:
– medalie de aur la înălțime la CN tineret, de la București;
– medalie de bronz la înălțime la CN seniori, de la București;
– medalie de aur la înălțime la CN tineret, de la Cluj Napoca;
S.B. sală: 2,10 m;
P.B: sală: 2,13 m;
S.B: aer liber: 2,06 m;
P.B. aer liber: 2,12 m.