
Campionatul Național de juniori 1 are loc vineri și sâmbătă în București
Sala de atletism “Ioan Soter” din București găzduiește vineri și sâmbătă, 26 și 27 februarie 2021, ediția cu numărul 51 a Campionatului Național de atletism pentru juniori 1 (U20).
Sportivi din întreaga țară se vor duela pentru medalii în următoarele probe:
Masculin: 60 m, 400m, 800 m, 1500 m, 3000 m, 60 m garduri, înălţime, prăjină, lungime, triplusalt, greutate, 4×2 tururi;
Feminin: 60 m, 400 m, 800 m, 1500 m, 3000 m, 60 m garduri, înălţime, prăjină, lungime, triplusalt, greutate, 4×2 tururi.
Startul se va da vineri, 26 februarie, la ora 9:00, cu proba de lungime masculin – califcări. Prima zi se va încheia odată cu proba de 400 m masculin (18:40). Sâmbătă, 27 februarie, prima probă va fi cea de 60 m garduri feminin (9:30), iar competiția se termină la 12:30 cu ștafeta de 4×2 tururi masculin.
REGULAMENTUL și PROGRAMUL competiției pot fi văzute AICI.
Competiția este transmisă LIVE pe pagina oficială de Facebook a Federației Române de Atletism vineri, de la ora 14:00, și sâmbătă, de la ora 9:30.
REZULTATELE vor fi disponibile pe site-ul oficial al Federației Române de Atletism: www.fra.ro.