
Campionatele Naționale de alergare montană pe distanță lungă și scurtă au loc în week-end la Câmpulung Moldovenesc
Campionatele Naționale de alergare montană pe distanță lungă și scurtă au loc în week-end-ul acesta, sâmbătă și duminică, 3 și 4 octombrie 2020, la Câmpulung Moldovenesc.
Campionatului Naţional de alergare montană – distanţă lungă individual și pe echipe, Seniori și U23, se va desfășura sâmbătă (3 octombrie), la Câmpulung Moldovenesc, în organizarea Federaţiei Române de Atletism și a Subcomisiei pentru alergare montană. Distanța de concurs este de 36 km atât la seniori cât și la tineret, masculin și feminin. Se vor alcătui clasamente la individual și pe echipe.
Participă atleți seniori și juniori legitimați FRA. Juniorii 1 născuți în 2001 (ultimul an de juniorat). Nu pot participa alergători U20 născuti în 2002 şi mai mici. Echipele pot fi alcătuite astfel: seniori + tineret F – pot alerga 4 atleţi, vor puncta 3 în ordinea sosirii. Seniori + tineret M – pot alerga 4 atleţi, vor puncta 3 în ordinea sosirii.
Pentru probele de alergare pe şosea, alergare montana şi marş pe şosea, este obligatorie prezentarea avizului medical valabil din carnetul de legitimare. Fiecare atlet participant la competițiile oficiale din calendarul competițional intern organizate de FRA în proba de alergare montană, cu ocazia validării, va lua la cunoștință sub semnatură de obligațiile ce îi revin, în vederea participării la acest gen de competiții. În caz contrar, atletul nu va fi acceptat în competiție. Verificarea legitimațiilor cu medicală valabilă este obligatorie și se vor prezenta la secretariat de către delegatul clubului cu cel puțin 60 de minute înaintea probei.
Participarea sportivilor este permisă doar cu legitimația de sportiv, cu viza medicală valabilă și declarația pe propria răspundere completată. Toți participanții (sportivi, voluntari, oficiali etc) trebuie să își monitorizeze starea de sănătate și să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19, cum ar fi igiena mâinilor, distanțarea socială, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice bolii.
Participanții trebuie să respecte regulile de igienă (de exemplu, folosirea unei batiste de unică folosință, în caz de tuse sau strănut, evitarea schimbului de echipament sportiv, săpun, sticle cu apă și alte articole personale între competitori, interzicerea folosirii dușului sau a saunei, evitarea contactului fizic – strângeri de mână, îmbrățișări la sfârșitul evenimentului).
Se va efectua un triaj al sportivilor, antrenorilor, oficialilor, voluntarilor și al însotitorului minorului. Accesul spectatorilor în zona de start este strict interzis conf. Ordinului 780/1.432/2020.
Este interzisă participarea cu echipamentul echipei naționale.
În același timp, tot la Câmpulung Moldovenesc, duminică (4 octombrie), se va organiza și Campionatului Naţional de alergare montană – distanţă scurtă – individual și pe echipe, Seniori, Seniori U23 și U20 Distanțele de concurs pentru fiecare categorie de vârstă sunt următoarele: juniori mari cat. 1 feminin 6 km diferența de nivel de aproximativ 600 m. Juniori mari cat. 1 masculin 6 km diferența de nivel de aproximativ 800 m. Seniori feminin 12 km diferența de nivel de aproximativ 800 m. Seniori masculin 12 km diferența de nivel de aproximativ 1100 m. Tineretul M şi F aleargă aceleaşi probe ca seniorii.
Participarea se face individual și pe echipe la categoria juniori 1 şi seniori. Echipele pot fi alcătuite astfel: Seniori F – pot alerga 4 atleţi, vor puncta 3 în ordinea sosirii. Seniori M – pot alerga 4 atleţi, vor puncta 3 în ordinea sosirii. Tineret F – pot alerga 4 atleţi, vor puncta 3 în ordinea sosirii. Tineret M – pot alerga 4 atleţi, vor puncta 3 în ordinea sosirii. Junior mari cat. 1 F – pot alerga 4 atleţi, vor puncta 3 în ordinea sosirii. Juniori mari cat. 1 M – pot alerga 4 atleţi, vor puncta 3 în ordinea sosirii. Pentru probele de alergare pe şosea, alergare montană şi marş pe şosea, este obligatorie prezentarea avizului medical valabil din carnetul de legitimare.
Categoria de vârstă juniori mici cat. 2-cadeți pot fi înscrişi și pot participa la individual şi la echipă numai la categoria de juniori mari cat. 1, intrând în clasamentul general şi pe echipe al acestei categorii.
Fiecare atlet participant la competițiile oficiale din calendarul competițional intern organizate de FRA în proba de alergare montană, cu ocazia validării, va lua la cunoștință sub semnatură de obligațiile ce îi revin, în vederea participării la acest gen de competiții. În caz contrar, atletul nu va fi acceptat în competiție.
Verificarea legitimatiilor cu medicală valabilă, este obligatorie și se vor prezenta la secretariat de catre delegatul clubului cu cel puțin 60 de minute înaintea probei.
Participarea sportivilor este permisă doar cu legitimatia de sportiv, cu viza medicală valabilă și declarația pe propria răspundere completată.
Și la această competiție trebuie respectate cu strictețe măsurile anti Covid 19.