Stiri Recente

Bianca Toader și Elena Cîrgiogel, la primele curse la JOT

Joi noaptea, 11 octombrie 2018, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires au intrat în concurs și primele atlete românce. Bianca Toader și Elena Cîrgiogel au alergat în prima serie în probele de 100 metri garduri și 400 metri plat.
Bianca s-a clasat pe locul 7 în cursa a doua din stagiul întâi la 100 metri garduri, cu timpul 18:95, iar Elena s-a clasat a cincea în cursa doua la 400 metri plat, cu timpul 57:76. În urma acestor rezultate, cele două sportive românce vor continua competiția duminică, 14 octombrie, în a doua serie de alergări.
La fiecare probă, atleții concurează în două stagii, iar la final suma evoluțiilor lor îi așează în clasamentul final.
Astăzi, 12 octombrie 2018, este rândul Danielei Vasile să intre în competiție, în proba de 2.000 metri obstacole feminin.
Programul atleților români la Jocurile Olimpice de Tineret (JOT) Buenos Aires 2018 în următoarele zile este:
Vineri, 12 octombrie, ora 21:45 – Daniela Vasile în stagiul 1 la 2.000 metri obstacole feminin;
Sâmbătă, 13 octombrie, ora 22:15 – Răzvan Cărare în stagiul 1 la aruncarea suliței masculin;
Sâmbătă, 13 octombrie, orele 22:45, 22:53 și 23:01 – Cristian Voicu în stagiul 1 la 800 metri plat masculin;
Duminică, 15 octombrie, ora 20:25 – Bianca Toader, în stagiul 2 la 100 m garduri;
Duminică, 15 octombrie, ora 23:15 – Elena Adina Cîrgiogel, în stagiul 2 la 400 m plat;
Luni, 16 octombrie, ora 16:30 – Daniela Vasile în stagiul al doilea, la cross country;
Luni, 15 octombrie, ora 21:20 – Cristian Voicu în stagiul 2 la 800 metri plat masculin;
Marți, 16 octombrie, ora 22:46 – Răzvan Cărare în stagiul 2 la aruncarea suliței masculin.
Programul este adaptat după ora României.