Stiri Recente

Balcanii şi-au desemnat cei mai buni atleţi

La Atena s-a desfăşurat Gala Atletismului Balcanic, eveniment organizat de ABAF (Asociaţia Federaţiilor de Atletism din Balcani), în colaborare cu Federaţia Elenă de Atletism (SEGAS). Evenimentul anual aşteptat de lumea atletică din Balcani s-a bucurat anul acesta de prezenţa lui Sebastian Coe, președintele Asociației Internaționale a Federațiilor de Atletism (IAAF) şi de cea a lui Svein Arne Hansen, preşedintele Federației Europene de Atletism (EAA). Preşedintele ABAF le-a acordat acestora câte plachetă de recunoaştere a sprijinului lor constant pentru dezvoltarea atletismului în Balcani. 

Prezenţa celor doi preşedinţi demonstrează că zona balcanică devine din ce în ce mai puternică în atletismul mondial, iar ABAF (Asociaţia Federaţiilor de Atletism din Balcani) începe să funcţioneze ca un organism internaţional performant, care are ca scop organizarea de mari întreceri atletice şi de promovare a atletismului la toate nivelurile în ţările membre.

Gala Atletismului Balcanic a fost un eveniment pentru premierea celor mai buni sportivi din Balcani şi pentru recunoaşterea eforturilor acestora de a concura la cel mai înalt nivel şi a obţine rezultate deosebite. 

Cea mai bună atletă senioară din Balcani în 2018 a fost desemnată Paraskevi Papachristou, triplusaltista din Grecia care anul acesta a reuşit să devină campioană europeană la Campionatele Europene de Atletism de la Berlin. Cel mai bun atlet senior al momentului a fost desemnat turcul Ramil Guliyev care a obţinut o performanţă fantastică în finala de 200m de la Campionatele Europene de Atletism de la Berlin, devenind campion european, dar şi cu ştafeta de 4x100m unde a obţinut argintul. 
Cea mai bună junioară din Balcani a fost aleasă triplusaltista Aleksandra Nacheva, din Bulgaria, care a câştigat aurul la Campionatele Mondiale de Atletism U20 de la Tampere din acest an. Cu doar o lună mai devreme, Aleksandra câștiga argintul la Campionatele Europene de Atletism U18 de la Gyor. Cel mai bun atlet junior a fost desemnat ucraineanul Mykhaylo Kokhan care a obţinut anul acesta, la aruncarea ciocanului, aurul la Campionatele Europene de Atletism U18 de la Gyor şi la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires şi argintul la Campionatele Mondiale de Atletism U20 de la Tampere. 

Gala Atletismului Balcanic a fost şi un prilej pentru toţi cei prezenţi pentru a-şi reaminti principiile atletismului şi în ce alt mod mai plăcut se putea face acest lucru decât printr-o vizită la stadionului Panathinaiko (Kallimarmaro), singurul stadion din marmură din lume, construit pe locul în care s-a înălţat în anul 330 î.Hr primul stadion dedicat întrecerilor atletice, de către Lycurgus. Stadionul a fost reconstruit în marmură de Herodes Atticus, senator roman, în anul 144 d.Hr. și avea o capacitate de 50.000 de locuri. Abandonat ulterior, stadionul iese la lumină de-abia în 1869 și găzduieşte Jocurile Olimpice Zappas în 1870 și 1875. După renovare găzduieşte ceremonia de deschidere și de închidere a primelor Olimpiade moderne în 1896 și este din nou utilizat ca loc de desfășurare a Jocurilor Olimpice în 2004.
Vizita stadionului a fost completată de inaugurarea oficială de către toţi participanţii la gală a Muzeului de Istorie a Atletismului la Gimnaziul Fokianos din Atena. 

Federația Română de Atletism a fost prezentă la această gală prin Florin Florea – Preşedinte, Augustin Iancu – Secretar General și Diana Amza – Relații Internaționale.

Vă reamintim că, în anul 2017, două din cele patru trofee au fost adjudecate de doi sportivi de elită din România: Bianca Răzor şi Andrei Rusu.