Analiză participare CAMPIONAT BALCANIC U20 – Istanbul 12 – 13.09.2020
In acest an delegația de atleți români participanți la Campionatele Balcanice de la Istanbul a cuprins un număr de 47 de atleți (22 fete și 25 de băieți) participanți în toate probele din program, cu excepția săriturii cu prăjina fete.
În urma desfășurării celor 21 de probe din program, clasamentul final pe medalii se prezintă astfel :
Nr crt | ȚARA | MEDALII | |||
TOTAL | Aur | Argint | Bronz | ||
1. | TURCIA | 40 | 14 | 17 | 9 |
2. | UKRAINA | 18 | 11 | 4 | 3 |
3. | CROAȚIA | 13 | 6 | 6 | 1 |
4. | SERBIA | 17 | 5 | 2 | 10 |
5. | ROMÂNIA | 20 | 2 | 9 | 9 |
6. | ALBANIA | 3 | 2 | – | 1 |
7. | BULGARIA | 5 | 1 | 2 | 2 |
Deși în final, am încheiat competiția pe un loc mai puțin lăudabil, propun spre analiză câteva repere obiective care pot explica locul 5 în clasamentul final.
Un clasament pe națiuni luând în calcul numărul de puncte, oferă o imagine asupra valorii de ansamblu al unei echipe, varianta clasamentului în care se pleacă de la medaliile de aur, oferă doar imaginea ”vârfurilor”
Loc | ȚARA | Puncte |
1. | TURCIA | 285 |
2. | UKRAINA | 134 |
3. | ROMÂNIA | 126 |
4. | SERBIA | 114 |
5. | CROAȚIA | 96 |
6. | BULGARIA | 36 |
7. | ALBANIA | 22 |
În aceste condiții, se poate aprecia participarea delegației noastre ca fiind bună în perspectiva anilor următori. În sprijinul acestei afirmații poate fi luată în calcul și componența delegației în funcție de anul de naștere al atleților. Delegația cea mai tânără la această ediție a Campionatelor Balcanice, echipa Romaniei a fost alcătuită astfel
- Numărul total de atleți în delegație – 47 ( 25 băieți /22 fete)
- Atleți în categoria U20 – 19 atleți (13 băieți/6 fete)
- Atleți în categoria U18 – 28 atleți (12 băieți/16 fete)
Procentual, delegația noastră a fost alcătuită în proporție de 60% din atleți născuți 2003 – 2004, situație care ne-a plasat la Istanbul în postura celei mai tinere delegații din competiție
„În tabloul cu rezultatele obținute de atleții noștri, performanțele marcate în roșu, reprezintă recorduri personale stabilite”.
Director loturi juniori
Doru Crișan