Stiri Recente

Alin Firfirică s-a calificat în finala de la disc la Campionatul Mondial de la Doha!

Primul român calificat într-o finală la Campionatul Mondial de atletism în aer liber pentru seniori de la Doha este Alin Firfirică.

Sâmbătă, 28 septembrie 2019, sportivul legitimat la clubul Steaua București a terminat grupa A pe poziția a doua, cu o aruncare de 65,05 metri. Iar în clasamentul general, după finalul ambelor grupe, Alin s-a clasat pe poziția a patra!
El a fost depășit doar de către Daniel Stahl (Suedia) – 67,88, Dacres Fedrick (Jamaica) – 65,44 și Denny Matthew (Australia) – 65,08.
Finala la disc de la Mondialele de la Doha este programată luni, 30 septembrie, de la ora 21:15.

În această seară, de la ora 23:30, românul Narcis Mihăilă va lua startul în final de 50 km marș.

Programul complet al zilei a doua de concurs de la Doha poate fi văzut AICI.

În România, iubitorii atletismului vor putea urmări evenimentul LIVE pe canalul de Youtube al IAAF sau accesând link-ul de AICI.

Campionatul Mondial de Atletism în aer liber a ajuns la Doha (Qatar) la ediția cu numărul 17. Organizat pentru prima dată 1983, Campionatul Mondial s-a desfășurat la început odată la patru ani, iar din 1991 are loc din doi în doi ani. Prima ediție a avut loc la Helsinki (Finlanda), iar ediția următoare, din 2021, va avea loc la Eugene (SUA), în perioada 6-15 august.

CM DOHA 2019 LIVE

Noul site al Federației Române de Atletism, www.fra.ro, vă va ține la curent cu toate detaliile evoluțiilor sportivilor români la Doha.