Stiri Recente

A fost publicat sistemul de calificare la Campionatul Mondial în sală de la Belgrad din 2022

Capitala Serbiei, Belgrad, va găzdui, în perioada 18-20 martie 2022, întrecerile Campionatului Mondial de atletism în sală pentru seniori.

Competiția găzduită de Stark Arena din Belgrad va fi prima, după o pauză de patru ani, ediția din 2020 de la Nanjing (China) fiind reprogramată pentru anul 2023 din cauza pandemiei de coronavirus!
Astfel, World Athletics a publicat recent sistemul de calificare și baremurile pentru fiecare probă în parte care trebuie îndeplinite de către sportivi pentru a putea concura la Belgrad.
Documentul oficial poate fi văzut AICI.
Ultima ediție a Campionatului Mondial de atletism în sală a avut loc în 2018, la Birmingham (Marea Britanie).